duminică, 30 iunie 2013

Preferatele lunii iunie


Luna trecută eram în țară și nu am mai apucat să vă scriu acest tip de postare, dar am zis că nu las să mai treacă și luna aceasta fără a vă arăta câteva dintre preferatele mele la momentul actual. 


- crema de corp cu cocos de la Yves Rocher e minunată, lejeră și parfumată fin. Se absoarbe excelent, textura e mai mult de lapte de corp. Mie mi se pare suficient de hidratantă, dar pentru o piele foarte uscată probabil că nu ar fi ideală.

- loțiunea micelară Absolue Douceur sau Sublime Soft de la L'oréal o am de nici două săptămâni și îmi place foarte mult. O să îi fac un review dacă voi simți nevoia după ce o termin, dar nu văd ce ar putea să se schimbe în privința părerii asupra ei. Curăță foarte bine, nu are iritanți și prețul e avantajos. Până în 5 euro.

- tonerul Skin Balancing de la Paula's Choice îl am din toamnă și a fost neașteptat de spornic. Eu consum produsele foarte repede în general, dar uite o excepție. Cred, totuși, că îl termin în luna iulie. L-am folosit în unele seri doar pe el, fără cremă hidratantă. Am ceva probleme cu tenul în ultima vreme, din cauza unor produse pentru protecție solară și am minimizat numărul produselor din rutina de îngrijire. Acest produs a fost indispensabil în iunie. 

- uleiul de păr de la Syoss l-am luat din curiozitate și nevoie în același timp. Îmi spusese de el Georgia când ne-am întâlnit în România și mi-a rămas în minte. Miroase foarte bine, încă nu am identificat notele exact. E foarte fain, o să vă povestesc mai încolo mai multe. 


Ce repede a trecut luna aceasta, nu-i așa? Și...deja a trecut jumătate de an, incredibil! Însă mă bucur din plin de această perioadă, mai ales că am prins și câteva zile călduroase, superbe. Chiar acum scriu aceste rânduri de pe șezlong, pe terasa casei mamei mele, înconjurată de verdeață, flori, soare și cer senin. Nici vântul nu a bătut azi, o minunăție de vreme! Vara e anotimpul meu preferat! 

Și de mâine începe luna iulie și apoi vine august și ziua mea cu ea. Încă un an la numărătoare. How the time flies!

Să aveți o vară minunată în continuare, dragelor!

luni, 24 iunie 2013

Ce produse am mai terminat (4)


Zilele acestea sunt în pragul unor noi schimbări în viața mea, despre care vă voi povesti cât de curând. Nu am prea avut chef să scriu pe blog, recunosc, în principal din cauza vremii mohorâte și ploioase de aici. Pe blogurile fetelor care locuiesc în țară citesc că e foarte cald și toți cei dragi de acolo spun că e deranjant, dar închipuiți-vă cum ar fi să vă petreceți zile la sfârșit de iunie mai ales în casă, sub pătură, cu o ceașcă enormă de ceai în brațe, făcând față luptei interioare de a da sau nu drumul la căldură în casă. Erau totuși 17 grade.

Da, am cedat până la urmă. Am pornit căldura. E plăcut să ieși din baie pe gresia minunat de caldă, sentimentul e tare plăcut...E plăcut și să stai în cadă, în apa caldă - prea caldă pentru unii - și să privești ploaia căzând pe geamul tip Velux. Dar totul trebuie făcut cu moderație, așa că la un moment dat devine deranjant tot peisajul. Și atunci m-am întors la niște treburi importante, la schimbările în derulare. 

Am făcut schimbări și în rutina mea de îngrijire a tenului. Am renunțat din nou pentru câteva zile, după ce o făcusem deja în mai, la protecția solară. Începusem să folosesc sprayul Kiss My Face și, deși îmi plăcea produsul în sine, felul în care se absoarbe, ceva mă deranja. Am renunțat la el vreo patru zile, apoi am început să îl aplic doar pe jumătate de față și decolteu. Dar despre asta mai târziu săptămâna aceasta, promit.

Mi-am dat seama că nu v-am povestit de produsele terminate prin mai și înainte când am ajuns la pozele făcute cu ultima tură de produse terminate, după cum puteți vedea și voi mai jos:

- crema hidratantă cu SPF 15 Skin Balancing de la Paula's Choice. V-am povestit de ea aici. Între timp a fost reformulată, actualmente are SPF 30. Am terminat-o la sfârșitul lui aprilie parcă. 

- apă de toaletă Dancing Lady de la Oriflame, în ambalaj de călătorie. Mi-a plăcut mult, am avut-o și în ambalajul obișnuit, care e foarte frumos. E un parfum de flori, orhidee, pară și ceva proaspăt ce nu-mi vine în minte. Sigur o voi recumpăra. Persistența e medie.

- șampon pentru volum de la Cien, marcă proprie Lidl. Mi-a plăcut mult la început, dar apoi a început să-mi usuce foarte tare părul și l-am degradat la funcția de șampon pentru pensule. Pentru asta a fost mai ok.

- demachiant bifazic Yves Rocher. Găsiți aici păreri despre el și altele ca bonus.

- ulei cu vitamina E de la Jason Natural, de pe iherb. Mi-a plăcut, miroase extraordinar a migdale, e foarte dens și hrănitor. Se absoarbe cam greu pentru ten sau corp, așa că l-am folosit pentru păr, lăsat câteva ore înainte de spălare și pentru zone mai uscate precum coatele, genunchii și călcâiele. Și-a făcut treaba, dar nu l-aș recumpăra. So many choices out there, right?

- cremă de mâini cu mango și jojoba de la Oriflame. Mi-a placut! Aș recumpăra-o.

- mască Skin Recovery de la Paula's Choice. Am folosit-o drept cremă hidratantă, mi-a plăcut și o voi recumpăra la un moment dat. Singurul minus e că ustură groaznic dacă îți intră în ochi. Mai multe aici

- pudră So Matte Miss Sporty - probabil a patra pudră de acest fel terminată. Mi-a plăcut, dar m-am cam plictisit de ea. E totuși o opțiune bună, prețul e foarte accesibil - parcă până în 13 lei - și își face treaba. 

- pudră fix&matte de la Essence. Am înțeles că i s-a schimbat ambalajul. Foarte bună, e pe lista de recumpărat neapărat. Îmi place mult că nu are culoare, deci nu riscă să schimbe culoarea machiajului la final și, în plus, chiar matifiază excelent. Preferata mea so far, chiar dacă nu e compactă. 

- luciu de buze nuanța Garnet de la Beautycycle, Amway. Un produs foarte fain, a expirat din păcate.  Miros frumos, culoare intensă, luciu minunat, preț rezonabil. Nu era deloc lipicios și hidrata ușor buzele.

Ce plăcut e să termini produse până la ultima picătură, așa mă apucă entuziasmul să cumpăr altele, pe voi nu? Și, deci, ce ați mai terminat în ultima vreme?

Să aveți o săptămână minunată,
Milena

duminică, 16 iunie 2013

A șasea comandă iherb


V-am arătat ieri ce produse mi-am luat penultima dată de pe iherb. Și dacă tot am zis că m-am abținut de la produse cosmetice cât am putut, în această ultimă comandă am recuperat din greu, zic eu. Fără alte blabla-uri, iată ce mi-am luat:


- spray de protecție solară SPF 30, Kiss My Face - 236 ml, 11, 49 $ (38 lei). Am luat acest spray pentru că eram prea curioasă în a-l încerca. La ceva timp după ce l-am comandat eu (30 aprilie), Adiana a scris acest articol în care analizează mai în profunzime protecția solară împotriva UVA oferită de acest produs. În orice caz, eu l-am folosit deja de multe ori și mi-am format cât de cât o părere, dar îl mai folosesc înainte să mă pronunț.

- spray de protecție solară SPF 30, Kinesys - 30 ml, 5,99 $ (20 lei). Un produs bine formulat, fără iritanți. Are o textură complet lichidă, siliconată și e incolor. L-am folosit cât am stat în țară și mi-a plăcut. Problema e că uneori a lăsat un aspect cam uleios pe ten, dar cred că e și din cauza căldurii din România. Aici îl pot folosi în condiții bune. Cred că va fi ideal la iarnă acest produs. Îmi place mult. 

- balsam de buze Madre Bees, cu unt de cacao - ales tot din secțiunea Freebies. Deja am o pasiune pentru aceste balsamuri, știu. Dar serios, chiar îmi plac și sunt și foarte eficiente!

- pensula shading, Real Techniques - 5,99 $ (20 lei). O pensulă utilă, practică. Îmi place că se spală și se usucă foarte ușor, e la fel de moale ca toate pensulele RT. O folosesc pentru aplicarea fardului pe toată pleoapa, în pliu etc. 

- pensula Expert pentru față, Real Techniques - 8,99 $ (30 lei). Îmi place mult de tot! Am folosit-o pentru aplicarea fondului de ten lichid și mi se pare că oferă o acoperire mai bună decât pensula buffing tot de la RT. Îmi mai place și faptul că e mai țeapănă, să zic așa și e nevoie de mai puțin produs. 

- pensula pentru fard de obraz, Real Techniques - 8,99 $ (30 lei). Am folosit-o pentru aplicarea pudrei presate și a celei pulbere și mi-a plăcut enorm. E cea mai pufoasă pensulă pe care o am, e un sentiment tare plăcut să o folosesc. Atât această pensulă, cât și cea Expert au capătul mânerului plat și pot sta perfect în picioare, un alt mare plus din punctul meu de vedere. 

Pensulele le-am luat cu 20% reducere din prețurile de mai sus, motiv pentru care am și dat comanda la o săptămână după cea anterioară. Sunt foarte mulțumită de pensulele RT, ușurează mult munca la aplicarea machiajului și sunt ușor de folosit chiar și de persoanele neîndemânatice într-ale machiajului ca mine. 


Voi ce produse dintre cele de mai sus ați folosit și la care ați vrea review mai întâi?


PS: Pentru cei care comandă prima oară, primiți o reducere de 10 $ dacă suma este de minim 40 $ și de 5 $ pentru orice sumă totală sub 40, folosind un cod de reducere. Al meu este YOV648. Nu uitați să vă încadrați în 1,8 kg. 

sâmbătă, 15 iunie 2013

A cincea comandă iherb


Am zis inițial să scriu despre ambele comenzi deodată având în vedere o problemă pe care am avut-o cu una dintre ele. Mai exact, am comandat întâi pe 23 aprilie și apoi am comandat și pe 30 aprilie, vrând să profit de oferta de 20% reducere la pensulele Real Techniques pentru a mai adăuga câteva la colecția mea. Într-un mod bizar însă, am primit în jur de 17 mai comanda plasată pe 30 aprilie și am crezut că prima s-a pierdut. 

Ulterior am plecat în România pentru două săptămâni și am zis că dacă nici la întoarcere nu găsesc coletul comandat prima dată, le scriu celor de la iherb să văd ce se întâmplă. Din fericire, când am ajuns acasă am găsit coletul în cutia poștală. Cel mai ciudat e că pe el scrie că a ajuns pe 3 mai în Franța, dar nu înțeleg cum l-am putut primi atât de târziu, în condițiile în care pe 23 mai când am plecat eu încă nu îl primisem. 


Totul e bine când se termină cu bine însă, nu? Așa că iată ce mi-am luat în a cincea comandă pe iherb:


- supliment cu trifoi roșu, Nature's Way - 100 de capsule, 5,66 $ (19 lei). Acțiune alcalinizantă, expectorantă, coleretică și detoxifiantă. Se găsește și în farmaciile din România, dar cel mai ieftin l-am văzut la 43 de lei.
- supliment cu enzime pentru digestie optimă, Now Foods - 90 de tablete masticabile, 10,79 $ (35 lei). L-am luat pentru a-l folosi ocazional la îmbunătățirea digestiei. Le-am încercat doar o dată, nu pot spune că am observat atât de bine efectele, dar gustul e plăcut, de fructe de pădure. Aduce puțin a vitamina C masticabilă.  La noi am văzut produsul în jurul prețului de 55 de lei. 
- balsam de buze Madre Bees cu aromă de rodie, ales dintre Freebies. Îmi plac mult balsamurile lor, am mai avut unul simplu și l-am terminat deja. Foarte fain!
- baton cu unt de cacao, Cococare - 28 grame, 1,41 $ (5 lei). L-am mai avut și mi-a plăcut nu atât mie, cât iubitului meu. Acesta a fost comandat special pentru el și e foarte încântat de el, îl folosește pe mâini, coate, picioare. Miroase foarte fain a ciocolată.
- ulei de cocos, Nature's Way - aproximativ 500 de grame, 10,07 $ (33 lei). Acesta are și grad alimentar, intenționez să îl folosesc și în acest sens. Pentru scopuri cosmetice, v-am povestit deja cât îmi place
- calciu și magneziu, Nature's Bounty - 100 de caplete, 6,66 $ (23 lei).
- ață dentară cu ulei de tea tree, Dessert Essence - 45 de metri, 2,53 $ (9 lei). Foarte faină, o recomand. Îmi place mai ales aroma de tea tree, această plantă având și acțiune antimicrobiană. 
- tabletieră, 1,97 $ (7 lei). Aveam una veche și aceasta e foarte faină. Se închide bine și e spațioasă. Are 5 compartimente. 

Am primit cadou la comandă un pix inscripționat cu numele siteului și un pliculeț de ceai verde încă nebăut. Și cam aceasta a fost penultima comandă la iherb. A fost mai mult pentru suplimente și ulei de cocos, sunt mulțumită de toate produsele. 

După cum vedeți, am fost cuminte la capitolul cosmetice, dar am recuperat cu următoarea. Vă arăt mâine ce mi-am luat, stay tuned!

O duminică faină,
Milena

PS: Pentru cei care comandă prima oară, primiți o reducere de 10 $ dacă suma este de minim 40 $ și de 5 $ pentru orice sumă totală sub 40, folosind un cod de reducere. Al meu este YOV648. Nu uitați să vă încadrați în 1,8 kg. 

joi, 13 iunie 2013

Ce am mai făcut


Cred că e cazul să renunț la a mai începe cu "știu că nu am mai scris de mult", căci asta e evident. Cumva însă, simt mereu nevoia de a înlănțui ceea ce vă scriu. Renunț totuși cu siguranță la altceva - la a mai spune că voi scrie mai des. Îmi doresc enorm asta, dar se întâmplă ca uneori să apară zile și chiar săptămâni de schimbări și întâmplări. 

Cu toate acestea, memoria m-a sprijinit dintotdeauna, așa că am zis să vă povestesc pe scurt ce am mai făcut, într-o ordine nu tocmai cronologică:

- am primit două comenzi iherb despre care o să scriu cât de curând, sunt chiar entuziasmată de produse.
- mi-am cumpărat câteva cosmetice noi, printre care primul meu fard de obraz cremă, primul meu fard de ochi cremă, o minunată perie de masaj, un nou toner Paula's Choice și câteva produse Nuxe drăgălașe de-a dreptul. Va urma.
- am încercat o ojă cu sclipici de la Golden Rose, Jolly Jewels. Neapărat trebuie să îmi iau și eu una. 
- am făcut un experiment drastic - câteva zile (puține, serios!) din mai am renunțat la protecția solară, noroc cu zilele ploioase din Rennes. Dacă nu e prima oară când sunteți aici, știți că pentru mine lipsa protecției solare e echivalentul religios al unui păcat capital. O să revin sigur cu impresii. 
- am testat fondul de ten Toleriane varianta spumă de la La Roche Posay. O să vă povestesc mai încolo, dar veștile sunt oarecum departe de a fi bune.
- mi-am schimbat puțin nuanța la păr și mi-am tuns vârfurile. Acum bate și mai mult spre blond, dar eu zic că natural. Mi s-a întâmplat să uimesc câteva persoane când le-am spus că sunt vopsită. 


- am fost două săptămâni și-un pic în România, după mai bine de nouă luni în Franța... Deja m-am întors de o săptămână și am atâtea de spus că probabil într-o zi voi scrie o carte. Nu doar despre asta. 
- mi-am revăzut membri dragi ai familiei, prieteni minunați și m-am simțit extraordinar.
- cât am stat în România am sfidat vremea capricioasă și m-am îmbrăcat numai în rochii și rochițe, cu tocurile aferente, de m-a întrebat toată lumea dacă nu mi-e frig. Și nu, nu am răcit. 
- am mâncat cireșe, căpșuni și zmeură cu gust adevărat, parfumate, o minune.
- m-am bucurat să revăd câteva bloggerițe foarte dragi - Georgiana și Andreea și să cunosc alte fete pe care le citesc cu drag - Dara, Alice, Jully, Stella, Ioana, Dorina și sora ei, Ioana. Abia aștept să vă revăd!


Și vestea minunată despre blog am păstrat-o pentru final - am fost nominalizată la categoria Best newcomer beauty blog la evenimentul Digital Divas by Avon. E o bucurie și sunt tare mândră de blogul meu pentru asta. Recunosc, a fost chiar o surpriză mare pentru mine, căci eu mereu am scris doar din plăcere, nu am nici măcar pagină de Facebook pentru blog. Deși mă pasionează social media, că doar și licența anul trecut tot pe asta am făcut-o, am vrut ca blogul să reflecte pasiunea mea pentru cosmetice, frumos și scris în general, fără implicații pe partea de SEO. Anyway, mulțumesc mult pentru nominalizare, e tare plăcut sentimentul. Regret doar că nu sunt în țară pe 21 iunie pentru a participa la conferințe, dar vă recomand să mergeți și să îmi povestiți, da? O să mă gândesc la voi.

Hai că iar mi-a fost dor, 
Milena

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...