luni, 31 decembrie 2012

Old and new - 2013 beauty resolutions


Bună, fetelor! Bănuiesc că sunteți în toiul pregătirilor pentru petrecerea din seara aceasta, așa că o să încerc să fiu cât mai la obiect. Sunt unii oameni pentru care trecerea de la un an la altul nu semnifică prea multe și deși este adevărat că pe undeva poate fi considerată doar o convenție, pentru mine semnifică foarte multe la nivel spiritual, la nivel motivațional și sufletesc. De câțiva ani îmi notez într-o agendă câteva obiective diverse și apoi văd ce am bifat. Ce rămâne neîndeplinit ajunge pe lista de obiective de anul următor, pentru că nu trebuie să ne lăsăm niciodată din a ne urma dorințele și scopurile. 



Aici însă nu vreau să vă vorbesc despre toate obiectivele mele pe 2013 - vă spun doar că îmi doresc să schimb multe lucruri în felul de a gândi și a acționa, că am multe obiective personale pe toate planurile. Vreau să vă împărtășesc gândurile mele în materie de beauty și blogging despre anul care aproape a trecut și cel care se apropie. 

2012 este anul în care am început acest blog, în care am cunoscut, direct sau indirect, câteva persoane minunate prin intermediul blogosferei de beauty, care îmi sunt tare dragi și de la care chiar învăț lucruri. Am interacționat cu unele cititoare dincolo de blog și mă bucur enorm pentru încrederea lor. Vă mulțumesc tuturor, mi-ați adus zâmbetul pe buze de nenumărate ori. 

În 2012 am continuat să folosesc produsele Paula's Choice și am încercat multe altele bine și foarte bine formulate pe care le voi recumpăra de fiecare dată. Cu puțină surprindere sau nu, constat că nu am făcut cheltuieli prea neinspirate și asta mă bucură. În plus, am început tot mai mult să mă ghidez după principiul less is more și chiar vreau să continui în direcția aceasta.

2012 a fost primul an din viața mea în care am aplicat absolut în fiecare zi protecție solară pe ten. Unul dintre obiectivele pe 2012 a fost să scap de coșuri definitiv. Și da, acesta a fost primul an în care am avut zile la rând fără coșuri. Dar cum nu există perfecțiune pentru mine la acest capitol, am mai avut și câte un coș-două-trei pe alocuri. Am învățat însă să mă accept mai mult și să mă prețuiesc mai mult și  asta este o altă direcție în care vreau să continui. 

Iată un rezumat al celor mai bune obiceiuri de beauty din 2012:

- am avut o rutină complexă a tenului în lupta contra petelor post-acneice
- am încetat să mai umblu cu mâinile pe față
- am aplicat pe ten protecție solară minim 30 zilnic
- am descoperit cu încântare exfolianții cu AHA
- am început să folosesc exfolianți chimici și pe corp
- am aplicat cel puțin o dată pe săptămână mască de păr din uleiuri vegetale
- mi-am îngrijit unghiile zilnic
- am mărit lista suplimentelor pe care le iau zilnic pentru corp și ten


Pentru 2013 îmi doresc:

- să continui lupta contra petelor post-acneice
- să găsesc șamponul ideal
- să nu mai trag de păr când îl perii
- să încerc mai multe seruri pentru păr - mai ales vârfuri
- să-mi dezvolt o rutină mai elaborată de îngrijire a corpului pe care să o respect
- să nu mai cumpăr produse cărora le pot face eu înlocuitori - de exemplu gomaj de corp.
- să cheltui bani doar pe produse fabuloase, unul și unul
- să mă țin de sport


Cam asta ar fi lista mea. Voi adăuga cu siguranță pe parcurs altele și îmi doresc să scriu mai des pe blog, să vă spun mai multe despre felul diferit în care mă raportez la cosmetice și la achiziționarea lor de aproape 2 ani încoace. Vă mulțumesc că ați citit până aici și vă doresc un 2013 extraordinar! 

Voi ce vă doriți pentru 2013?

Vă pup, 
Milena

14 comentarii:

darlyst spunea...

Si eu mi-as dori sa ma apuc de sport. Sper si vreau sau ma tin de lucrul acesta. Samponul ideal inca il mai caut si eu.
Iti doresc un 2013 minunat si sa se indeplineasca tot ce ti-ai propus. PUP!

Milena spunea...

@darlyst: da, problema cu sportul e prioritara anul asta pentru mine. samponul ideal e la categoria hard to find, dar o consider o provocare. multumesc mult si iti doresc si eu un an nou frumos, cu dorinte implinite in toate privintele! te pup

Coconut spunea...

Iti doresc un 2013 de vis si bifarea cat mai multor lucruri de pe lista!

Milena spunea...

@Coconut: multumesc mult, draga mea! iti doresc si eu un an nou extraordinar, plin de reusite si de momente de neuitat!

Beauty and others spunea...

La multi ani, un an nou fericit si sa realizezi tot ce ti-ai propus!

Milena spunea...

@Beauty and others: multumesc mult! la multi ani si tie, un an nou plin de realizari frumoase si sanatate tie si celor dragi!

It's Friday Somewhere spunea...

Desi nu te comentez des , citesc cu drag postarile tale :) La multi ani si sper sa realizezi tot ce ti-ai propus :D

Milena spunea...

@It's Friday Somewhere: multumesc pentru urari! iti doresc si tie un an nou frumos, cu dorinte implinite si momente minunate alaturi de cei dragi! si ma bucur ca mi-ai lasat un comentariu si ca ma citesti, multumesc! te pup!

Georgiana spunea...

La multi ani, draga mea! :)
Sper sa ai un an nou minunat si sa iti indeplinesti toate obiectivele, nu doar cele din sfera beauty. Eu imi doresc, ca si tine, un sampon ideal, sa incep sa fac sport (si sa ma tin de acest obicei), sa obtin rezultate si mai bune la nivelul ingrijirii pielii, sa aflu mai multe despre ingredientele din cosmetice.
Te imbratisez!

Larisa spunea...

Un an nou extraordinar si tie, plin de bucurii si impliniri! Sa ti se indeplineasca toate dorintele!
Te imbratisez!

Milena spunea...

@Georgiana: multumesc mult, sweety! toate cele bune si tie si sa bifam tot ce ne-am propus - beauty related and more! hug right back :)

Milena spunea...

@Larisa: multumesc, esti o draguta! un 2013 de poveste sa ai alaturi de cei dragi! hug :*

incognito spunea...

La mulți ani, draga mea! Sper ca toate planurile tale să devină realitate :*

Milena spunea...

@incognito: hey, sweetheart! la multi ani si tie cu tot ce iti doresti! multumesc! te imbratisez strans cu dor dor dor :*

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...