luni, 17 decembrie 2012

După 4 luni


Bună, fetelor! Ultimele săptămâni au fost pline de proiecte pentru master și nu prea am găsit energia să mai scriu pe blog. Vă mulțumesc celor care ați mai vizitat totuși acest colțișor, chiar și când nu am scris... Acest lucru mi-a adus zâmbetul pe buze chiar și în cele mai epuizante zile.

Parcă e greu să revin brusc cu un review al vreunui produs, mai ales că simt tot mai des nevoia să mai scriu câte ceva despre viața de aici, despre lucrurile pe care le învăț zilnic despre mine mai ales. Și într-un fel lucrurile au legătură și cu obiceiurile mele de a cumpăra cosmetice, așa că azi vă voi vorbi despre câteva lucruri pe care simt nevoia să le spun după patru luni aici. Vă spun sincer, oricât de clișeic ar suna, nu-mi vine efectiv să cred cât de repede trece timpul. Pe 17 august, alături de logodnicul meu aterizam la Paris și ne îndreptam spre Rennes, chinuindu-ne puțin să împingem 4 valize enooorme și să le îngrămădim în portbagajul mașinii mamei mele.

După aceste 4 valize și 4 luni simt că am aflat multe lucruri despre mine, despre cum aș vrea sau nu aș vrea să îmi trăiesc viața. Am reușit chiar să îmi permit mie însămi să mă gândesc altfel la viață, la viitorul meu, la unele opțiuni pe care cândva nici măcar nu mă puteam lăsa să le iau în considerare. Cred că singurii care stau în calea noastră suntem noi. E adevărat că nu poți schimba sistemul în care trăiești sau lumea în care trăiești, dar poți schimba felul în care o privești.

Dar aici nu vreau să țin discursuri motivaționale. Am avut în ultimele luni mai multe momente grele, dificile. Am trecut prin surprindere, bucurie, dezamăgire, dor și chiar durere sufletească. Pe care singură mi-am impus să o trăiesc, să o sufăr. Pentru că uneori ni se urăște cu binele sau chiar ne plictisim de fericire, devenim triști. Se poate să fie în ecuație și o doză de istoric al dezamăgirilor, dar și unul al fericirilor destrămate. De aceea uneori probabil că nu ne prea vine a crede că putem fi atât de fericiți, parcă nu am fi noi. Nu e vorba de merit, eu chiar cred că merit să fiu fericită și încă mult, cu vârf și îndesat. Și asta pentru că mă iubesc pe mine mai mult decât orice. 

Viața poate fi liniștită - iată prima lecție pe care încerc să o învăț de patru luni încoace în acest orășel din vestul Franței. Că poți fi amabil, că poți și mai ales trebuie, din respect pentru tine mai întâi, să fii înțelegător cu ceilalți, chiar și când ai o barieră lingvistică mai mică sau mai mare, dar care te face să nu poți spune instantaneu exact ce ai vrea să spui sau chiar și când îți vine să îi strângi de gât pe ceilalți din jur. Și atunci e bine că nu poți comunica perfect, pentru că ai parte de câteva secunde sau minute în care ajungi să conștientizezi cât de repede judeci, cât de repede și de ușor alegi să fii răutăcios și indiferent. 

Da, luăm cele mai multe lucruri din viața noastră de la sine și pentru că avem senzația că ni se cuvin din cine știe ce motive mai mult sau mai puțin justificate ori egoiste. În condițiile astea, a-ți reevalua felul în care te raportezi la alții, la tine mai ales, este foarte greu. E dureros. Și ajungi deseori într-un punct în care simți că nu mai faci față presiunii. Să te întorci din drum ți se pare cel mai ușor, dar problema este că nu mai e posibil. Nu poți să te întorci fiind același. Chiar dacă m-aș întoarce în România pe termen lung sau chiar dacă aș pleca de aici altundeva, nu aș mai fi aceeași. 

Pentru că voi fi învățat că da, a număra până la 10 până să spui ceva este miraculos. Nu degeaba este acesta cel mai valoros sfat dat de bunicul meu drag, de care mi se face uneori dor până la limita suportabilității. Nu mai zic de bunica mea. Sau de alți prieteni. Dar pentru a continua să fii persoana pe care ei o iubesc și o cunosc, trebuie să continui să te afli tu pe tine. Și e ceva extrem de paradoxal aici - devenim mai apropiați uneori unii de alții cu cât distanța e mai mare. Și nu, ochii care nu se văd nu se uită.

Liniștea poate deveni deranjantă când ești obișnuit să alergi practic ca nebunul fără sens, căci de atâtea ori dacă ne-am opri din goană, tot de atâtea dăți am vedea că degeaba alergăm. Și uneori devine atât de frumos să savurezi liniștea, să înveți să o accepți, încât ți se schimbă felul de a privi lumea. Devii și tu mai bun, mai înțelegător cu alții și cu tine. Și mai ales, îți dai seama de ce ai nevoie cu adevărat pe moment sau pe termen lung - de atât de puțin încât te rușinezi de tine și mai că te scuzi. Scuzele sunt bune pentru alții să le oferi, ție oferă-ți direct iertare. 

Aceste rânduri nu înseamnă că viața în Franța e perfectă, că nu sunt lucruri aiurea și aici. Sau că nu sunt lucruri din România de care mi-e dor. Înseamnă doar câteva lucruri de care am devenit tot mai conștientă în ultimele luni. 

Vă mulțumesc că ați citit până aici și vă întreb - voi ați vrea să plecați din țară? Ați reflectat la asta în mod serios sau e doar ceva ce vă spuneți când vă enervează ceva în România? 

Vă pup și vă doresc o săptămână liniștită!
Milena

18 comentarii:

Dara DarLyst http://darlyst.wordpress.com/ spunea...

Ce frumos si ce bine ai scris. Da, eu mi-am dorit sa plec de cateva ori, dar cred ca nu a fost sansa mea atunci. Nu stiu insa daca as pleca pentru totdeauana, poate peste 10-20 m-as intoarce:).

coco spunea...

ne enerveaza multe...:) , eu am facut-o , am plecat , dar nu am putut...si m-am intors !

Stefania spunea...

De plecat din tara? Da am plecat si tot in Franta dar acum ceva vreme.De plecat de aici daca as pleca?Chiar maine daca as avea posibilitatea.Nu vreau sa incep sa critic ce merge si ce nu aici, pentru ca nicaieri nu este perfect dar uneori iti dai seama ca ceea ce se vede din exterior este total diferit de ceea ce gasesti in interior.Am noroc ca stau intr-o regiune insorita si asta compenseaza multe altele.
Sper sa gasesti raspunsul la intrebarea ta si daca nu te vei intoarce in Romania poate iei in calcul alte orizonturi.O zi buna.
Stefania

Très Chic spunea...

Nu prea m-am gandit sa plec.
Ma bucur ca iti merge bine acolo unde esti si cu siguranta lucrurile or sa fie si mai frumoase, pe masura ce trece timpul

ABeautyTale spunea...

Imi place mult postarea asta :)

Ioana spunea...

Mi-a placut articolul asta. Pe mine nu ma enerveaza Romania. Nu e perfecta, la fel cum nici o alta tara nu e perfecta. De multe ori ma gandesc ca daca nu-mi dau toata silinta sa reusesc ceva aici, cum as putea reusi in orice alta parte? M-am gandit o singura data sa plec, m-am gandit la bariera lingvistica, la locuri noi, dar si la viata de aici, la familie, la prieteni. Deocamdata, ma multumesc doar cu a vizita alte tari si la a ma intoarce, intr-un final, acasa. Drumul asta al cunoasterii e fascinant, dureros, dar intr-un mod placut. Pe parcursul ultimilor ani (mai exact, incepand cu perioada facultatii, cand am parasit cuibul si am venit in Bucuresti), am devenit din ce in ce mai constienta de mine, de cine sunt cu adevarat, de ceea ce imi doresc. Iti doresc succes pe acest drum si de fiecare data cand esti demoralizata, sa stii ca totul se intampla cu un motiv si tot raul e spre bine. Te pup!

Milena spunea...

@Dara Darlyst: multumesc mult! si eu am mai avut ocazia mai demult, am mai plecat si m-am intors. nici eu nu stiu ce voi face in 20 de ani, asa ca ramane clar de vazut. te pup!

Milena spunea...

@coco: da, stiu...oricum si aici sunt lucruri enervante, deci nu avem cum scapa vreodata de ele.tu unde ai fost si de ce te-ai intors? pup

Milena spunea...

@Stefania: hey! in ce regiune insorita esti, ca sunt curioasa? si multumesc de urare, deocamdata da, inca mai caut raspunsul. te pup!

Milena spunea...

@Tres Chic: multumesc pentru urare! toate cele bune si tie! te pup!

Milena spunea...

@ABeautyTale: multumesc muuuult! chiar ma gandeam daca sa scriu sau nu aici, dar e blogul meu si vreau sa il fac cat mai personal :P pupici!

Milena spunea...

@Ioana: multumesc pentru feedback! probabil ca nici eu nu as fi plecat daca nu as fi avut ocazia, daca nu ar fi fost mama mea aici...in orice caz, stiu ce vrei sa zici, si eu cand am venit in Bucuresti am trecut prin schimbari, prin descoperiri. Oricum,ai perfecta dreptate, si eu cred la fel. Daca esti muncitor si deschis si willing to succeed, ca sa zic asa, poti reusi oriunde cred. Te pup si te mai astept!

Stefania spunea...

Milena stau in sud de asta spun ca regiunea compenseaza multe(cel putin din punctul de vedere al unei persoane care detesta frigul si ninsoarea si care adora marea si soarele).Daca as fi stat in alta regiune cred ca ma intorceam de multa vreme in Romania sau plecam spre alte orizonturi.

Larisa spunea...

Sincera sa fiu, prima data si singura de pana acum cand am plecat in alta tara, am fost putin tematoare, nu stiam cum va fi, ce va fi. Dar a fost bine pana la urma. Acum nu ma gandesc sa plec, deocamdata e bine aici. Dar daca intr-o zi va fi nevoie, sunt convinsa ca va fi mult mai usor a doua oara s-o iau de la capat. Insa sunt convinsa cu oriunde as ajunge vor exista si bune si rele, nicaieri nu este perfect. Important este sa fim optimisti si sa vedem mai mult partile bune si frumoase ale unui loc si sa cantarim bine ce este mai bun pentru noi insine. Te pup! Sa ai niste sarbatori minunate!

Milena spunea...

@Stefania: multumesc pentru raspuns! intr-adevar, vremea e importanta. eu stau intr-o zona cunoscuta pentru vremea capricioasa, dar pot spune ca m-am obisnuit deja si in majoritatea timpului chiar imi place, pentru ca e foarte echilibrata - nu sunt treceri de la 30 la 15 sau de la 10 la minus 20 ca in Romania. iar ploile, chiar daca sunt dese, sunt ok, ca dureaza foarte putin. si pe mine ma bate gandul dupa master sa cobor mai spre Mediterana, Atlanticul aduce prea mult vant :D. te pup!

Milena spunea...

@Larisa: si noua ne e bine deocamdata aici. Slava Domnului, nu cred ca ne-ar fi deloc rau nici daca ne-am intoarce in Romania, dar e ceva ce vrem sa facem acum, sa traim aici. Si da, ai mare dreptate, daca am pleca in alta parte, ne-am adapta mai usor, trecand deja prin schimbare inainte. Dar important e sa te simti acasa, ca acasa e unde iti faci tu sa fie, sa ai pe cineva drag alaturi pentru mine adica.. Te pup si eu si multumesc mult! Va doresc si voua sarbatori frumoase si sa si ninga putin macar,sa aduca magia Craciunului, ca stiu ca ai zis ca iti doresti!

Diana spunea...

Mie mi-ar placea sa plec din tara la studii sau pentru a vizita/a ma bucura de o vacanta in locuri speciale... insa a ma stabili pentru tot restul vietii in alta tara, hmm... cred ca as face-o doar daca as avea pe cineva drag mie aproape si daca m-as putea realiza profesional acolo, altfel... de una singura, s-o iau de la zero in alta parte, ar fi foarte dificil... dar nu imposibil!

Pupici!
(ti-am trimis mail :P)

Milena spunea...

@Diana: hey! intr-adevar, e greu sa te stabilesti definitiv intr-o tara straina...noi nu ne-am decis inca daca vom ramane aici pentru totdeauna, never say never, right? pupici back! ps: am citit mailul, iti raspund cat de curand ;)

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...